COMUNICAT DE PRESĂ (04 martie 2010) : Vizita de stat a preşedintelui României, Traian Băsescu, în Afganistan
Preşedintele României, Traian Băsescu, a efectuat joi, 4 martie a.c., o vizită în Afganistan pentru a se întâlni cu militarii români dislocaţi în Qalat şi în Kandahar. Şeful statului a vizitat trupele venind de la Astana, Kazahstan, unde a efectuat o vizită de stat de două zile. Preşedintele a fost însoţit de ministrul Apărării, Gabriel Oprea, şi de şeful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin. Pe aeroportul din Kandahar Preşedintele a fost întâmpinat de către comandantul trupelor NATO în Afganistan, generalul Stanley McCristal, şi de către generalul britanic Nick Carter. În cadrul discuţiilor cu generalul Stanley McCristal, Preşedintele Traian Băsescu a solicitat părţii americane suplimentarea numărului de maşini de luptă acordate trupelor româneşti faţă de cele acordate deja, având în vedere creşterea în acest an a numărului militarilor români dislocaţi în teatrul de operaţiuni din Afganistan. Preşedintele le-a mulţumit militarilor români pentru eroismul lor şi pentru dăruirea cu care îşi fac datoria. Şeful statului le-a transmis acestora faptul că modul exemplar în care îşi fac datoria are un impact pozitiv pentru România în cadrul NATO. Cu ocazia prezenţei la Kandahar, Preşedintele României a decorat cu Ordinul Militar “Virtutea Militară” în Grad de Cavaler Drapelul de luptă al Batalionului 33 Vânători de Munte Posada. Vă prezentăm alocuţiunea şefului statului susţinută cu ocazia întâlnirii cu militarii români: „Domnilor ofiţeri, Doamnelor şi domnilor subofiţeri, Dragi soldaţi, Sunt astăzi la voi pentru că orice şef de stat are obligaţia să-şi arate respectul pentru militarii aflaţi în misiune, nu numai prin declaraţii, dar şi fiind alături de ei, ori de câte ori are ocazia. Înaltul Ordin cu care am decorat astăzi drapelul de luptă al Batalionului este semnul respectului meu dar şi al românilor pentru ceea ce faceţi. Aveţi o misiune grea, o misiune de îndeplinirea căreia depinde prestigiul Armatei Române iar, dacă privim la tot ce se întâmplă în Afganistan, de modul cum militarii NATO îşi vor îndeplini misiunea în Afganistan, depinde chiar credibilitatea organizaţiei. Aveţi o misiune de protejare a lumii civilizate, de terorism. O îndepliniţi alături de partenerii şi camarazii voştri americani, alături de partenerii şi camarazii statelor NATO. Nu aţi ezitat, atunci când a fost cazul, să vă puneţi viaţa în primejdie pentru ca misiunea să fie îndeplinită. În acelaşi timp, în ţară, evenimentele din Afganistan au preocupat instituţiile statului. Probabil că în zilele următoare voi promulga legea prin care serviciul militarilor voluntari se poate desfăşura până la vârsta de 45 de ani, cu asigurarea pensiei şi cu considerarea timpului petrecut în teatrele de operaţii, ca timp dublu de serviciu, în vederea pensionării. (…) În lunile următoare, efectivele Armatei Române în Afganistan vor creşte, ajungându-se anul acesta la până la 1800 de militari. Avem obligaţia faţă de parteneri, faţă de interesul NATO, faţă de interesul naţional, să facem acest efort care, în cele din urmă, să ducă la eliminarea riscurilor teroriste, care nu ameninţă doar poporul afgan ci chiar popoarele Europei, poporul român. Pentru ceea ce voi faceţi aici, în numele românilor vă mulţumesc, vă asigur că eroismul vostru aşează România în altă situaţie decât cea în care am fost obişnuiţi. (…) Importanţa României în structurile euro-atlantice devine tot mai mare, ca urmare a ceea ce voi faceţi în Afganistan, a ceea ce Armata Română a făcut în Irak. Îmi doresc mult, repet, îmi doresc mult, ca în timpul celui de-al doilea mandat al meu, să se întâmple ce s-a întâmplat în Irak în primul mandat, când militarii români au raportat “Misiune îndeplinită”. Vă mulţumesc!”





